Category: Turism

Istoria scrisă a zonei de sud-est aArdealuluiîncepe în anul 1211, când regele Unagriei Andrei al II-lea oferă Ţara Bârsei Ordinului Cavalerilor Teutoni pentru ocrotirea graniţelor. Începând de la izvorul Buzăului, zona numită ,,Tabla Buţii’’, aflată între localităţile Vama Buzăului şi Ceraşu a constituit în tot evul mediu poarta de sud-est a Ardealului cu Muntenia, o trecătoare care făcea legătura între Ţara Românească şi Transilvania, ca punct vamal comercial. Denumirea de Tabla Buţii derivă din ,,tablele’’ ştanţate, aplicate în trecut pe butoaiele cu marfă ale comercianţilor. După anul 1699, când Transilvania a intrat sub dominaţia Imperiului Austro-Ungar, Oficiul vamal a fost coborât până la intrarea în localitatea Vama Buzăului, Tabla Buţii rămânând doar frontieră, cu un pichet de grăniceri şi pierzându-şi apoi, treptat, din importanţa militară şi eonomică, datorită deschiderii şi modernizării altor căi de comunicaţii, precum pasul Bratocea-Săcele. Localitatea Vama Buzăului a luat aşadar fiinţă în jurul anului 1700, denumirea de ,,Vama’’ fiind dată întrucât zona reprezintă un fost punct de trecere a frontierei între Imperiul Austro-Ungar şi Regatul României şi denumirea de ,,Buzău’’ datorită izvorului râului Buzău. Tot prin acest punct vamal au trecut de-a lungul timpului şi oaspeţi nepoftiţi, precum turcii şi tătarii, prezenţa lor fiind consemnată prin denumirile împrejurimilor: Muntele Tătaru Mare şi Tătaru Mic, Pasul Tătarilor, Drumul Nemţesc, Casele Neamţului, Plaiul Beldi, Vârful Crai, Festung etc. În secolul XIX, în această zonă s-au format două comune aparţinătoare comitatului Trei Scaune: Vama şi Întorsura, iar ulterior toate aşezările din zona Buzaielor au format comuna clectivă Buzăul Ardelean. După anul 1926, comuna a trecut în componenţa administrativă a judeţului.

În secolul XIII, în trecătoarea Tabla Buţii s-a construit de către Ordinul Cavalerilor Teutoni o cetate, cunoscută în documentele transilvane şi maghiare sub numele de Cruceburg (Cetatea Crucii) şi în cele ale Ţării Româneşti sub numele de ,,Cetatea Buzăului’’ sau ,,Tabla Buţii’’ şi folosită ca bastion de apărare şi punct vamal de graniţă. Puternicele năvăliri ale tătarilor spre Transilvania prin Pasul Buzăului din secolele XIII-XIV și ulterior ale turcilor din secolele XV-XVI, au produs mari stricăciuni cetății, lăsând trecătoarea ,,ca o poartă deschisă spre Ţara Bârsei’’. În anul 1689, generalul austriac Heissler a dat ordin să se reconstruiască cetatea. În anul 1916, o dată cu intrarea României în Primul Război Mondial, în fosta trecătoare s-au dus lupe înverşunate între armata română şi cea germană. În cinstea eroilor căzuţi la datorie, în apropiere de ruinele cetăţii a fost ridicat în anul 1922 un Cimitir al Eroilor, unde, de atunci şi până în prezent se comemorează în fiecare an, pe data de 6 august ostaşii căzuţi la datorie în  Primul Război Mondial. În zilele noastre, pe crestele Muntelui Tătaru la o altitudine de 1300 m, lângă cimitirul eroilor din Tabla Buţii, pot fi admirate ruinele vechii cetăţi.

Alte vestigii care vorbesc despre istoria zonei sunt reprezentate de ruinele pichetului de grăniceri, cele cele 7 ,,Festung-uri’’ (întariri), în genul taberelor militare, amplasate în trecătoare, la intrarea în localitatea Vama Buzaului dinspre graniţa cu Ţara Românească. De asemenea, de deosebit interes sunt ruinele unei Capele Catolice din secolul XVIII ce a servit ca loc de cult pentru slujbaşii catolici ai oficiului vamal, grănicerii Imperiului Habsburgic.

Lacul Vulturilor, format la 1420 metri altitudine, în inima Munţilor Siriu, se găseşte într-o zonă puţin cunoscută de turişti, cu peisaje sălbatice de o rară frumuseţe, pe partea estică a versantului Mălăia. Un al doilea reper după care poate fi găsit sunt localităţile Crasna – Sita Buzăului, judeţul Covasna şi Gura Siriului din judeţul Buzău.

Lacul Vulturilor este un lac periglaciar, se întinde pe o suprafaţă de 0,90 ha şi are o adâncime maximă de 2,5 m, în pofida denumirii populare de Lac fără fund.

Denumirea de Lacul Vulturilor i-a fost atribuită de către scriitorul Alexandru Vlahuţă, prin opera România Pitorească. Acesta spunea că zona ar fi fost sălaşul de primăvară al vulturilor, ei aici învăţându-şi puii să zboare.

Numele popular nu are nici o legătură cu adâncimea lui. Legenda locului spune că un cioban, sătul de această meserie, şi-a părăsit turma de oi, aruncându-şi bâta în lac. După mult timp, el o regăseşte plutind pe Dunăre, moment în care decide să-şi reia meseria, realizând că oieritul este adevărata sa vocaţie.

Cascada Pruncea-Casoca se găseşte în masivul Podu Calului, la aproximativ 10 km distanţă de barajul Siriu. Aceasta are o cădere ce măsoară 17 m. În partea stângă, turiştii pot vizita şi ascunzătoarea haiducului Gheorghelaş, fost pandur în oastea lui Tudor Vladimirescu.

Cascada este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Valea Buzăului, obiectiv pe care nu ar trebui să-l rataţi dacă vă aflaţi în apropiere.

Biserica Ortodoxă ’’Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel’’, monument istoric şi de arhitectură religioasă a fost construită în secolul XVIII, în anul 1769. Biserica posedă elemente baroce, executate din tencuială într-o viziune rustică, iar în interior păstrează picturi originale. Planul bisericii este în formă de cruce cu trei abside semicirculare, din cărămidă şi piatră. Turnul clopotniţă, aşezat pe latura de vest deasupra vestibulului de intrare, este flancat la bază de două timpane tipice barocului. Bolţile sunt cilindrice şi cu dublă curbură, având în centru două calote, una sferică şi cealaltă ovală. Faţadele laterale sunt tencuite şi au ferestrele dreptunghiulare plasate în mijlocul registrelor. Biserica este una dintre puţinele biserci din Ţara Bârsei care a fost pictată în întregime şi în exterior. Astăzi se mai păstrează două porţiuni mici, in drepata şi în stânga uşilor de la intrare şi o fâşie îngustă sub comişă, de jur împrejur. Catapeteasma bisericii, iniţial simplă, a fost înlocuită cu cea care există şi astăzi, sculptată într-un stil baroc târziu şi cu 59 de icoane aplicate, pictate în 1799 în stil bizantin, autorul folosind din abundenţă foiţa de aur. Biserica deţine şi două icoane mari (40/50 cm), foarte valoroase, pictate pe lemn, din anul 1789 şi păstrate azi sub sticlă pentru protecţie, precum şi o bogată bibliotecă ce cuprinde cărţi de cult vechi. Pe lista monumentelor istorice şi de arhitectură locale se înscriu şi Şcoala Germană din secolul XIX, precum şi câteva case construite în secolul XVIII.