Scurtă descriere

Scurt istoric şi aşezare geografică

Vama Buzăului, situat la 45 km de Braşov, a fost punct de trecere a frontierei între Imperiul Austro-Ungar şi Regatul României.

Istoria scrisă a zonei începe în anul 1211, când Andrei al II lea, regele Ungariei, face cadou Ţara Bârsei cavalerilor teutoni pentru ocrotirea graniţelor. În această perioadă şi în tot evul mediu, începând de la izvorul Buzăului, zona numită Tabla Buţii, a constituit poarta de sud-est  a Ardealului.

Localitatea Vama Buzăului a luat fiinţă în jurul anului 1700. Denumirea de Vama provine de la faptul că aici a fost graniţă între Ungaria şi România, iar Buzăului fiindcă de aici izvorăşte râul Buzău.

În secolul al XIX lea, în această zonă se formează două comune aparţinătoare de comitatul Trei Scaune: Întorsura şi Vamă. Mai târziu toate aşezările din Buzaie formează comună colectivă Buzăul Ardelean, care după 1926 trece în componenţa judeţului Braşov. Acrişul şi Vamă au fost localităţi româneşti ce după 1926 au primit autonomie locală.

Acum Comuna Vama Buzăului are în componenţă satele: Vama Buzăului (reşedinţă), Acriş, Buzăiel şi Dălghiu, cu o suprafaţă totală de 156,63 km².

Comuna Vama Buzăului este străbătută de DC49A Vama Buzăului. În nord este mărginită de Depresiunea Întorsura Buzăului şi oraşul Întorsura Buzăului, în est se găsesc Munţii Siriului, Tătarul Mare (1860 m) şi Tătarul Mic (1415 m), iar în sud-vest comuna este străjuită de lanţul montan format de Masivul Ciucaş.

Populaţie (2011):

Cu un total de 3220 locuitori şi o densitate de 20,56 loc./ km², comuna număra 1012 gospodării şi 1073 locuinţe. Majoritatea populaţiei este axată pe dezvoltarea agriculturii, înfiinţarea de ferme mici, prelucrarea lemnului, dar şi înfiinţarea şi gestionarea pensiunilor turistice şi agroturistice.

Aşezarea pitorească şi hărnicia locuitorilor sunt atribute propice dezvoltării turismului rural şi, totodată, promovării produsele naturale. Aici mâncărurile tradiţionale sunt puse la loc de cinste, mai ales cele gătite cu brânză, produs cu sortimente variate şi recunoscute la nivel naţional, cu precădere caşul, telemeaua şi brânza de burduf (de stână). În Vama Buzăului se desfăşoară târguri de produse tradiţionale, concursuri meşteşugăreşti şi spectacole folclorice, iar spiritul local este menţinut viu şi tânăr prin evenimente precum Fiii Satului sau Festivalul Gospodarului Vămăşan. Iarna, în luna decembrie a fiecărui an, se organizează spectacolul Colinde la Vama Buzăului, eveniment cu ocazia căruia localnicii, de la mic la mare, împărtăşesc comunităţii spiritul Sărbătorilor.

Tradiţii şi obiceiuri locale

În teritoriul Curbura Carpaţilor există multe tradiţii şi obiceiuri locale, datorită moştenirii culturale valoroase şi istoriei bogate a zonei. Unele obiceiuri sunt comune pentru tot teritoriul, în timp ce altele sunt specifice fiecărei localităţi în parte. Dintre obiceiurile comune, amintim Mărţişorul – Baba Dochia, obiceiurile de Paşte şi obiceiurile de iarnă.

Numită în popor Mărţisor, luna martie este considerată prima lună a primăverii, de aceasta fiind legate foarte multe legende, printre care cele legate de Baba Dochia şi de Mucenici. Prima zi a primăverii este ziua Babei Dochia, o bătrână zeiţă agrară, care începe urcuşul cu oile la munte pe 1 martie şi moare pe 9 martie, de Mucenici. Legenda spune că Dochia ar fi pornit cu turma de oi spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja şi că, pe parcursul călătoriei, şi-ar fi scos rând pe rând toate cele 9 cojoace pe care le purta. Vremea s-a schimbat din senin, a început să ningă, iar Dochia împreună cu oile sale au îngheţat, prefăcându-se în stane de piatră. Tradiţia spune că vremea schimbătoare de la începutul primăverii se datorează Babei Dochia care îşi scutură cojoacele de ploaie şi zăpadă. De asemenea, după această legendă, firul Mărţişorului este firul anului, o funie lungă de 365 sau 366 de zile, care ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile pe munte. Şnurul de mărţişor, alcătuit din 2 fire răsucite, colorate în alb şi roşu, simbolizează unitatea contrariilor: iarnă-vară, frig-căldură, întuneric-lumină, sterilitate-fertilitate, ură-iubire, moarte-viaţă. Echivalente cu zilele urcuşului sunt cele 9 zile ale babei, care reprezintă ciclul de renovare a timpului, iar ziua de 9 martie, se consideră hotar între anotimpul friguros şi cel călduros. După zilele Babei, pe data de 9 martie, încep zilele călduroase ale Moşilor, numiţi şi Sfinţi şi, o dată cu acestea, începe noul an agrar. Datorită suprapunerii începerii noului an agricol cu sărbătoarea creştină a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, pe data de 9 martie gospodinele pregătesc 40 de colaci, în forma cifrei 8, iar bărbaţii beau 40 de pahare de vin.

Obiceiurile pascale au loc cu ocazia sărbătorilor de Paşte, care comemorează patimile, moartea şi Învierea Domnului. Oamenii se pregătesc pentru sărbătorile de Paşte prin ,,Postul Paştelui’’ care durează 48 de zile. Ultima săptămână din acest post se numeşte ,,Săptămâna Patimilor’’ şi începe în duminica Floriilor, care comemorează intrarea lui Iisus în Ierusalim. În această săptămână se comemorează ultima masă a lui Iisus (în ,,Joia Mare), prinderea, închiderea şi moartea lui (în ,,Vinerea Mare’’, când se ţine post negru). Învierea se sărbătoreşte în cea de-a treia zi după moarte, adică duminică, credincioşii salutând acest eveniment cu formula ,,Hristos a înviat! Adevărat a înviat!’’, care se foloseşte timp de 40 de zile, până la Înălţarea Domnului. Prima săptămână de după Paşti se numeşte ,,Săptămâna Luminată’’. Principalele simboluri pascale sunt: ouăle roşii, pasca, lumina de înviere şi mielul. Vopsirea ouălor are la bază legenda după care Fecioara Maria, care venise să-şi plângă fiul răstingnit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. Vopsirea ouălor are loc în Joia Mare şi apoi acestea sunt ciocnite de credincioşi în ziua de Înviere. Pasca se coace o dată pe an, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, fie în Joia Mare, fie sâmbăta, înainte de Înviere. Pasca are o formă rotundă şi o cruce în mijloc. În noaptea de înviere, credincioşii aprind lumânări la biserică din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Lumânările aprinse reprezintă simbolul Învierii, al biruinţei luminii asupra întuneicului şi a vieţii asupra morţii. La sfârşitul slujbei, preotul împarte credincioşilor sfintele paşti, adică pâine sfinţită, stropită cu vin şi aghiazmă. După slujba de Înviere, credincioşii mănăncă ouă roşii, pască şi carne de miel. Mielul este simbolul lui Hristos care s-a jertfit pentru păcatele lumii şi a murit pe cruce ca un miel nevinovat.

Obiceiurile de iarnă au menirea de a fixa o etapă, de a marca trecerea de la anul vechi la anul nou şi de a răspândi preocupările majore ale vieţii satului. Această secvenţă de timp stă sub semnul festinului şi reprezintă o situaţie limită, un prag pe care omul a încercat să o depăşească, prin manifestări ale unui întreg sistem de mentalităţi şi credinţe. Gestul magic, dansul ritualic şi comportamentul ludic sunt elemente constituante ale ceremonialului specific sărbătorilor de iarnă. Sărbătorile de iarnă se desfăşoară, de regulă, între 24 decembrie şi 7 ianuarie şi au ca puncte centrale sărbătorile Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei, caracteristica lor fiind repertoriul neasemuit de bopgat în datine şi credinţe, realizări artistice literare, muzicale şi coregrafice. Colindele, Pluguşorul, Sorcova, Jocurile cu măşti (capra, ursul), Cântecele de stea sunt doar câteva obiceiuri care fac din sărbătorile de iarnă unele din cele mai spectaculoase manifestări folclorice şi spirituale ale locuitorilor din teritoriu.