Din a doua jumătate a secolului al XV-lea există informaţii despre o biserică ortodoxă din lemn, lângă care se afla o mică mănăstire de călugări, înconjurată cu un zid, care mai târziu a format o parte din zidul actualului cimitir. În anul 1790, pe locul vechii biserici de lemn, a fost construită o nouă biserică, cunoscută azi sub numele de Biserica Ortodoxă ,,Sfântu Dumitru’’. La ridicarea bisericii au ajutat şi călugării din sat a căror nume sunt păstrate pe o inscripţie aflată în interiorul unui chivot de lemn din altar. Biserica aparţine stilului bizantin, fiind în formă de treflă, fără cupolă, cu boltă în arc deschis şi cu o clopotniţă dreptunghiulară ce se sprijină pe ziduri groase. Biserica este clădită din cărămidă, acoperită cu ţiglă şi tablă şi este pictată în frescă, de un pictor popular anonim, fiind una dintre puţinele biserici din Ardeal pictate si pe dinafară. Din cauza intemperiilor naturale, unele fresce exterioare, în special cele din partea de nord, s-au distrus, iar cele din interior au fost de asemenea restaurate, din cauza stratului gros de fum cu care erau acoperite. În anul 1802 biserica a suferit de pe urma unui cutremur, necesitând unele reparaţii, care s-au efectuat treptat până în anul 1832. Reparaţii ulterioare capitale s-au mai făcut apoi în perioada 1980-1996.
Tot la Teliu, poate fi admirată Biserica Reformată construită cu sprijinul contelui Beldi şi al familiei acestuia de la Budila, pe terenul unui mai vechi lăcaş de cult romano-catolic. Cupola înaltă şi zveltă, precum şi zidurile impunătoare de piatră dau impresia vizitatorilor că sunt mult mai aproape de Dumnezeu.
Săpăturile arheologice din toamna anului 1961 au scos la iveală existenţa unei cetăţi dacice de apărare şi refugiu a populaţiei, construită din lemn şi chirpici, în secolul I î.e.n. Cetatea nu a fost înconjurată complet cu lucrări de fortificaţii deoarece pantele abrupte dinspre est, vest şi sud formau o stavilă greu de trecut. Fortificaţia a înglobat o serie de construcţii cu caracter militar defensiv, pădure, şanţuri, platforme, trepte de piatră.
,,Punctul forte” al localităţii îl constituie însă, tunelul săpat, la începutul secolului al XX-lea, în muntele de granit, fiind cel mai lung tunel de cale ferată din ţară, cu o lungime de 4369,5 m şi fiind prevăzut pentru cale dublă, electrificată. Lucrările au început în anii 1924-1925 ca urmare a dezvoltării comerţului cu masă lemnoasă şi materiale de construcţii. Proiectul, de o anvergură deosebită pentru acel început de veac, aparţine inginerului german Iulius Berger care şi-a adus o echipă de meseriaşi din Italia. Se spune că execuţia lucrărilor a început din ambele capete ale versantului ce urma a fi dinamitat pentru a fi străpuns, iar în momentul în care cele două echipe de muncitori s-au întâlnit în adâncul muntelui au constat că diferenţa practică era cu o palmă mai mică faţă de proiect, aspect care a stârnit admiraţia faţă de ilustrul proiectant care, evident, la momentul respectiv nu beneficia de tehnologia avansată necesară măsurătorilor topometrice. Efortul de construcţie este azi greu de imaginat. La Teliu mai trăiesc bătrâni cu vârste de 80-90 de ani care, copii fiind la vremea aceea, îşi amintesc întâmplări tragice, accidente de muncă pe care le pun pe seama blestemului muntelui căruia i-au fost zdrenţuite măruntaiele pentru ca omul să se bucure de progres. Se spune că ultimul tribut pe care şi l-a luat muntele a fost viaţa maistrului coordonator al lucrărilor, care, la deschiderea tunelului, a fost electrocutat în momentul aprinderii luminilor de inaugurare. În semn de respect, mormântul său este aşezat la loc de cinste în cimitirul din Teliu.
carpati.org
