Zilele comunei Prejmer

Zilele comunei Prejmer se sărbătoresc anual, cu ocazia sărbătorilor de Sf.Petru şi Pavel, în 29-30 iunie. Fiind o comunitate de creştini, ortodocşi, evanghelici, catolici, locuitorii Prejmerului păstrează încă credinţa ca pe una din valorile inestimabile ale satului tradiţional, considerându-i pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ca fiind sfinţii tuturor creştinilor. Sărbătoarea Zilele Prejmerului vizează conştientizarea importanţei promovării şi conservării patrimoniului cultural local,implicarea locuitorilor în activităţi culturale şi sportive şi, nu în ultimul rând, promovarea produselor locale. Evenimentul începe cu o slujbă religioasă la Biserica ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel’’, urmată de discuţii privind conservarea patrimoniului cultural, ateliere interactive ale meşterilor populari, expoziţii foto şi concerte de orgă organizate în cetate. Alte manifestări care marchează evenimentul sunt programele artistice de fanfară şi dans în aer liber, campionatul de fotbal, concursurile de pescuit, ciclism şi călărie, discoteca în aer liber şi, bineînţeles, focurile de artificii.